Editura Darclee

DARCLÉE este una dintre cele mai tinere edituri din România. Înființată în anul 2015 de o femeie ca proiect ambițios într-o piață de carte emergentă, editura Darclée și-a propus să ajungă la inima publicului prin cărți utile ce prezintă esența vieții: spiritul liber, care dă naștere celor mai importante valori umane – libertatea, compasiunea, toleranța.

Am început prin publicarea unor cărți de spiritualitate și de dezvoltare personală și am continuat cu literatură valoroasă pe nedrept uitată, în încercarea de a-i reda notorietatea de odinioară. În anul 2017 ne-am îndreptat atenția spre cărți de dezvoltare personală pentru femei, deoarece am constatat că, în iureșul vieții moderne, femeile au nevoie de lecturi pentru suflet. Astfel, am lansat colecția „La Serenissima” și am publicat cartea Bogăția din lucrurile simple, un ghid „pentru alinare și bucurie” dedicat femeilor care doresc să depășească obstacolele din viețile lor, să înflorească și să renască precum pasărea Phoenix din propria-i cenușă. În această arie de interes, vom continua să publicăm cărți cu personaje feminine puternice pentru femei care au uitat cât de puternice sunt.

De puțină vreme ne-am îndreptat atenția spre domeniul fenomenelor neconvenționale, pentru că este firesc să încercăm să aflăm ce se află dincolo de lumea văzută, în necunoscut, și să deslușim cât mai multe mistere ale Universului.

Ne dezvoltăm încet, dar sigur. Cu fiecare pas, mai aproape de nevoile cititorilor noștri!

Afișez 1–12 din 24 de rezultate